Prima reuniune din cadrul proiectului ”Mecanisme participative pentru dezvoltare economică locală în municipiul Piatra Neamț”


11.07.2022

ASOCIAȚIA ASTRICO NORD-EST a organizat în data de 05 iulie 2022, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Neamț, prima reuniune din cadrul proiectului ”Mecanisme participative pentru dezvoltare economică locală în municipiul Piatra Neamț”, cod SIPOCA 1015/cod MySMIS 151433.

Evenimentul a reunit participanți din rândul mediului de afaceri, reprezentanți ai furnizorilor de formare, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Piatra Neamț și ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și participanți din rândul partenerilor sociali din municipiul Piatra Neamț.

Întâlnirea a avut ca scop prezentarea proiectului și a obiectivelor propuse, constituind un prilej util pentru demararea cooperării între mediul de afaceri, autorități locale și alți parteneri sociali din municipiul Piatra-Neamț.

De asemenea, evenimentul a prilejuit realizarea de discuții preliminare privind identificarea problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri pietrean și a intereselor comune de colaborare și consultare la nivel local.



Inapoi