Eveniment de multiplicare în cadrul proiectului ”CosTUmE - Actualizarea Profilului Tehnicianului de îmbrăcăminte prin intermediul Educației”


29.09.2020

Partenerii români, ASOCIAȚIA ASTRICO NORD-EST și INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU TEXTILE ȘI PIELĂRIE, au organizat, în România, în data de 24 septembrie 2020, evenimentul de multiplicare în cadrul proiectului ”CosTUmE - Actualizarea Profilului Tehnicianului de îmbrăcăminte prin intermediul Educației”.

Evenimentul, desfășurat on-line, a reunit 4 reprezentanți ai CNDIPT și COMITEX-ANC (autorități naționale din domeniul calificării și formării profesionale), 10 reprezentanți ai companiilor de textile și de îmbrăcăminte, 10 experți formatori din sectorul de textile și confecții și 8 reprezentanți ai partenerilor sectoriali, manageri, cercetători și ingineri din sectorul de textile și confecții.

În cadrul evenimentului, echipa de management a prezentat proiectul și rezultatele obținute (Profilul și calificarea Tehnicianului îmbrăcăminte, Matricea ECVET, Ghidul tutorial pentru mobilitate și Pachetul de instruire).

Participanții au discutat interactiv despre cadrul general al educației și formării profesionale continue a adulților din România și despre activitățile aflate în implementare în prezent.

Reprezentanții autorităților naționale din domeniul calificării și formării profesionale au prezentat eforturile depuse până în prezent pentru actualizarea calificărilor naționale din sectorul de textile și confecții și pentru dezvoltarea de noi programe de formare profesională pentru adulți.

La finalul evenimentului, partenerii români au reiterat necesitatea cooperării între instituții și s-au angajat să ofere agențiilor naționale toate informațiile necesare pentru a adapta Profilul Tehnicianului îmbrăcăminte la legislația națională.



Inapoi